duminică, 22 iunie 2014


 Singurătate în doi

Singurătatea-n doi
A vieţii-amară clipă?
Sau de vorbim de noi
O prea dulce ispită?

Ciudată întrebare,
Frumoase simţăminte,
Plăcută distanţare...
Căci inima nu minte!

Durere şi venin,
Frumoasă amintire...
Purtată e din plin,
A vieţii fericire!

În miezul copt de noapte
Adorm sub vraja ta...
Sau poate sunt doar şoapte,
Căci nu te pot vedea!

E-amară clipa vieţii
Când nu eşti lângă mine
Dar de sub norul ceţii
O roua calda vine.

Mi-e sete de-a ta gură,
Însă ceva-i cu mine,
Păstrat într-o armură,
E sufletul din tine.

Eşti singur astă seară,
Căci fac precum tu voi;
Sunt singură eu iară –
Singurătate-doi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu