luni, 18 august 2014

Făclia cea iredentistă                                         

Tăciune-aprins în suflet de român,
Durere schilodită de nevoi,
O lacrimă pierdută-n praf şi fân,
Istoria ne-nvaţă despre noi.

Şi stacojie pleavă de alean,
Purtată-n negură de colb şi dor,
Cu inimă-mpietrită de oştean,
Cu jinduri care sfredelite mor.

Purtate idealuri în stenică dorinţă
Avânt de braţe-mperecheate-n luptă,
Cu sărutări de glie, unite în credinţă,
Cu dragoste, tristeţe-n şoaptă.

O luptă pentru viaţă, pentru ţară,
Cu declamări, decrete efuzive,
O teamă c-o să piară iară…
Cutremur de pierderi nocive.

Dar, totuşi, negreşit avânt în luptă,
Unit-a vitejia, unit-a ţara-ntreagă,
Să-şi apere lumina, să-şi apere pământul,
Putea-va azi poporul să-nţeleagă?

Ei sunt strămoşii noştri, învingătorii,
Ei sunt făclia cea iredentistă,
Luptat-au pentru noi, ei sunt nemuritorii
Unirea la valahi , dragi fraţi, există!

Noi suntem bun popor, de neînvins,
Purtăm în vine sânge de viteji,
Români, deci, ne numim, noi cei ce am învins,
Oştenii noştri, păzitori, sunt treji.

O datorie sfântă ne rămâne nouă,
Să apărăm pământul plămădit de ei,
Să lăcrimeze-n suflet izvorul alb, de rouă,
Să ne iubim ca fraţii în timpul veşniciei!

luni, 4 august 2014

Val rătăcit

Zarea apelor albastre
            ce se-ntinde-n depărtare,
            O sărută cu dorinţă,
            raza ce dintâi răsare.

            Primul val desprins de ape
            ce se izbeşte de-uscat,
            Rătăcit este de mare,
            Mult sărat şi-nsingurat.

            -Poposeşte-ţi, mamă, apa,
            şi mă ia din nou cu tine,
            Varsă-ţi lacrima sărată,
            zise valul prin suspine…

            Marea din a sa furie
            se opreşte-n calea lui,
            Şi orbită de durere,
            spuse tristă valului:

            -Vino, fiu spumos, la mine
            Şi te-mbracă-n apa mea,
            Tu, alungă-ţi tristul istov,
            lasă-n urmă toată lumea!

            Valul alb pleacă din lume
            şi merge la a sa mamă,
            Însă ajuns la sânul mării,
            moare sub sfânta icoană…

            -Val desprins din al meu braţ,
            fiu sărac şi pustiit,
            Ai plecat din astă lume,
            suflet negru mi-ai sădit.

vineri, 1 august 2014

Răzvrătire

Când norii grei ţi-apasă fruntea
          Şi vânturi se izbesc în gând,
          Furtuni sălbatice trec puntea,
          Pe umeri laţi stau nori plângând.
 
          Se scurg încet lacrimi pe dealuri
          Şi-nvinse speranţele-s scrum,
          Se sting în suflet idealuri,
          Azi e delir pe-al vieţii drum…

          Şi păr albit de grija vieţii,
          Un chip cărunt de ani brăzdat,
          S-au scrijelit cumplit pomeţii
          Şi ochii nu-ţi mai râd, păcat…

          Şi gura ta nu mai grăieşte,
          Azi inima ţi-e chin şi-amar,
          Obrazul tău nu mai zâmbeşte,
          Azi chipul ţi-e ca albul var.

          Te pierzi tăcut printre fantasme,
          Azi anii dulci sunt amintire,
          Tu eşti bătrân şi vai ce basme!
Se naşte-n suflet…răzvrătire…