Val rătăcit
Zarea apelor albastre
ce se-ntinde-n depărtare,
O sărută cu dorinţă,
raza ce dintâi răsare.
Primul val desprins de ape
ce se izbeşte de-uscat,
Rătăcit este de mare,
Mult sărat şi-nsingurat.
-Poposeşte-ţi, mamă, apa,
şi mă ia din nou cu tine,
Varsă-ţi lacrima sărată,
zise valul prin suspine…
Marea din a sa furie
se opreşte-n calea lui,
Şi orbită de durere,
spuse tristă valului:
-Vino, fiu spumos, la mine
Şi te-mbracă-n apa mea,
Tu, alungă-ţi tristul
istov,
lasă-n urmă toată lumea!
Valul alb pleacă din lume
şi merge la a sa mamă,
Însă ajuns la sânul mării,
moare sub sfânta icoană…
-Val desprins din al meu braţ,
fiu sărac şi pustiit,
Ai plecat din astă lume,
suflet negru mi-ai sădit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu