luni, 4 august 2014

Val rătăcit

Zarea apelor albastre
            ce se-ntinde-n depărtare,
            O sărută cu dorinţă,
            raza ce dintâi răsare.

            Primul val desprins de ape
            ce se izbeşte de-uscat,
            Rătăcit este de mare,
            Mult sărat şi-nsingurat.

            -Poposeşte-ţi, mamă, apa,
            şi mă ia din nou cu tine,
            Varsă-ţi lacrima sărată,
            zise valul prin suspine…

            Marea din a sa furie
            se opreşte-n calea lui,
            Şi orbită de durere,
            spuse tristă valului:

            -Vino, fiu spumos, la mine
            Şi te-mbracă-n apa mea,
            Tu, alungă-ţi tristul istov,
            lasă-n urmă toată lumea!

            Valul alb pleacă din lume
            şi merge la a sa mamă,
            Însă ajuns la sânul mării,
            moare sub sfânta icoană…

            -Val desprins din al meu braţ,
            fiu sărac şi pustiit,
            Ai plecat din astă lume,
            suflet negru mi-ai sădit.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu