Acelaşi tu

Azi mi-am propus să te redescopăr...

Mi-ai devenit prea cunoscut...

Să-ţi fur lumina veche, în raze să te-acopăr,

Hai să mai fim copii ca la început!

Dă-mi mâna şi alungă lumea din jur!

Fii doar al meu şi pune-ţi privirea-ntr-mea!

Visează şi prinde-al visului contur,

Ca mai apoi să fiu tot eu sub vraja ta!

Îţi mângâi părul de abanos ca prima dată

Şi ochii tăi împart acum lumină,

Te rog nu sparge tăcerea ce a fost creată,

Doar sărută-mi lacrima de pe obraz, senină!

Ah, mierea buzelor tale cade pe pleoapa sufletului

Şi mângâierea ta atinge harpa inimii,

Hai să lăsăm urme adânci pământului,

Să guste nemurirea din dulceaţa junimii!

Of, nu-mi mai mângâia aşa frumos creştetul gândului,

Nu mai pot fi raţională dar ai dreptate, ştiu,

Iubirea nu e raţiune ci graiul jindului,

Mi-e dor de tine, izvor al nopţii viu!

Ascunzi atâtea taine, reinventează-le astăzi,

Şterge colbul mărunt din sertarele minţii

Şi du-mă încet, fără şovăială, către miazăzi

Şi mai fură din când în când din măreţia bolţii!

Ia-mă la pieptul tău unde înfloresc panseluţele dorului

Şi prinde-mi aievea una în părul despletit,

Să simt strânsoarea dureros de dulce a amorului,

Azi, iubite, să-mi fii lacrima din zenit!

Şi mâine... Mâine să te redescopăr iar

Şi nu vreau mai mult decât să te aflu mereu acelaşi,

Să-mi fii tu A şi Z, al meu abecedar,

Să îmi iei tot ca mai apoi tot mie să îmi laşi.