Ninge

Ninge... Ninge peste inima mea,

Cu fulgi prea grei, săraţi şi plini de dor,

Mai lasă-mi un viscol din partea ta,

Mai dă-mi o ninsoare ca apoi să mor!

Ninge... Mă dor pleoapele pline de gheaţă

Şi inima tremură de durere prea rece,

Mai dă-mi un fulg cu albă speranţă,

Mai dă-mi omăt, amarul să-nece.

Ninge... Ninge peste capul meu plecat

Şi orele trec sub imense troiene de dor,

Mai dă-mi o lacrimă de gheaţă şi-un oftat

Să simt atât de dulce recele-ţi amor!

Ia-mă în braţele tale ninse cu iubire

Şi-mbracă-mi buzele cu sloiuri de gheaţă,

Pune-mi fulgi pe gene să am ca amintire,

Doar chipul tău când voi fi-ncetat din viaţă.

Şi-apoi să vii să mă topesc sub gheaţa ta,

Să mă unesc încet cu zarea albă şi cu gerul greu,

Să simt iubirea ta, să-mi curgă lacrima

Şi tu să mori cu mine când Soarele e zeu.

Să ne topim uitând de amărăciunea clipei,

Îmbrăţişaţi, uniţi în frigul infernal,

Când gheaţa e-n palatul de netopit al sticlei,

Când totul e uitare, când totu-i ideal!