joi, 1 ianuarie 2015

Alegorie

E linişte...
Îmi aud pleoapa inimii cum cade frântă
Şi frigul cum trece printe obloanele sufletului,
Un dor nebun în gânduri se-avântă,
Când totu-i visare, cânt totul te-ncântă...

E frig...
Îmi simt mâinile reci căzute pe trunchi,
Cum caută apărare în mâinile tale fugare,
Şi plâng în tăcere, cad în genunchi,
Când visele mele sunt prinse-n mănunchi.

E magie...
Dar eu nu văd căderea perfectă a fulgilor de nea,
Căci dorinţa se stinge, speranţă nu e,
Mă resemnez, mă acopăr cu amintirea ta
Şi lângă brad adorm încet sub vraja ta. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu