Oare sunt singura care crede că scrisul creează dependență?

E greu să începi să scrii pentru că ai idei... Cu miile!! Nu știi pe care să o prinzi din zbor, să o coafezi frumos pe foaia albă... Ai dorința de a te autodepăși, de a te descărca prin scris.  Și te chinuie, te zvâcnesc, încolțesc în tine dar nu ai timp, sau curaj, sau dorință să dai viață gândurilor tale. Nu știi de unde să începi și nici măcar când să începi. Ai doar dorința de a scrie. Știi că vrei să „verși” totul. Până într-o zi când, în sfârșit, prinzi curaj, vrei cu toată ființa ta și începi să îți pictezi gândurile pe foaie. Și scrii... Scrii, nenică! Despre toate: lună, stele, viață, moarte, iubire, ură, familie, prietenie, bani, frustrări, fericire, tristețe, dispreț, admirație, pasiune, patriotism, realizări... De toate și pentru toți! Dar înainte de toate, scrii despre tine pentru că îți permiți după îndelungi frământări să fii TU!  Un „TU” atât de liber și de fericit, de implicat și de pasionat.  Opinezi, tai și spânzuri pe fondul propriilor gânduri și idei. În sfârșit le dai formă, culoare și un loc definit - crezi tu - într-o lume imensă. Și scrii azi, mai scrii puțin și mâine, te mai apasă vreo durere și, ca să vezi, începi iar și scrii. De parcă cineva te-ar asculta... Sau poate chiar te-ascultă. Dacă ai început, nu te mai oprești! Scrisul e contagios! Iar eu vreau să rămân în carantină pe viață!