Înainte sau înapoi?

 

Ne dorim atât de mult să creștem, să îmbrățișăm noi orizonturi, să ne desprindem de lume, sa ne dezvoltăm... Urcăm treptele vieții cu repeziciune, citim cu poftă fiecare pagină și urcăm, urcăm, tot mai sus, tot mai departe dar tot mai aproape de culmile succesului. Suntem în competiție, dăm din coate, cădem și ne ridicăm fără să ne pese prea mult de rănile provocate pentru că avem în minte un singur lucru : vreau să fiu CINEVA. Bun! Și începem să îl construim pe acel CINEVA: piesă cu piesă și puzzle-ul ăsta nu e simplu deloc... Suntem obosiți; obosiți și fericiți! În capul nostru este: „Domnule, eu trebuie să mă autodepășesc, să trag de mine! Nu contează că pierd clipe, oameni, eu lupt și poate că dacă mă consum ceva mai mult, reușesc.” Și uite-așa plecăm departe de tot ce iubim: de cei dragi, de locuri, de liniște și.... Ei, aici intervine partea interesantă. La un moment dat începem să realizăm că suntem niște roboței, că nu mai urmăm un vis ci o obișnuință morbidă de a câștiga din punct de vedere financiar. Și începem să ne plângem și ușor, ușor să ne mai întoarcem, măcar cu gândul, CÂND AVEM TIMP, acolo unde ne este cel mai bine. Și începem să ne căim și parcă realizăm că putem răzbi în viața și dacă o lăsăm mai moale cu munca, cu stresul, cu lupta asta continuă de autodepășire. Dar uneori pare prea târziu pentru că nu mai putem da înapoi. Ne-am învățat cu niște lucruri pentru care plătim. Și continuăm, chinuiți de rutină, cu dorința de a ne întoarce în timp. Și acum mă întreb? Oare cum e mai bine - să privim înainte fără scrupule sau să ne mai uităm uneori și înapoi, la tot ce am lăsat în urmă?...